Liceul ”ELITEX” în top

Clase bine echipate, săli de sport amenajate, biblioteci și ateliere de creație. Asta este oferta liceelor private din capitală. Ce-i drept, pentru toate, părinții trebuie să achite o taxă de la 5.500 de lei până la 2.400 de euro pe an.

Astfel, cel mai scump liceu privat este „Evrica”, unde părinții achită o taxă de 2.400 de euro pentru un an de studii. Urmează liceul „Orizont”, cu 1.900 de euro. Liceul „Columna” solicită 1.200 de euro pe an. Taxe puțin mai mici sunt la liceele „Elitex” și „Prometeu”, care ajung la o mie de euro.

La unul dintre liceele private din capitală am găsit o sală de sport și alta de pictură, dar și o bibliotecă, cu peste cincii mii de titluri. „Oferim elevilor studierea aprofundată a limbilor străine. Studierea antreprenoriatului, economiei, studiul artelor, design interior, vestimentar”, a menționat directorul unui liceu privat Galina Crainic.

Într-un alt liceu privat din capitală, elevii pot participa, după ore, la o serie de ateliere de creație. „Elevii noștri studiază aprofundat limbile moderne, după programul educațional de la Oxford și Cambridge”, a declarat directorul unui liceu privat Tatiana Calistru.

În timp ce unii părinți preferă liceele private, alții au mai mare încredere în cele de stat:

„După posibilități. Aș fi dispusă să plătesc în jur de 5000 de lei pe an”.

„Nu sunt de acord să meargă la o școlă privată. Dacă copilul este gata să învețe, o va face și la o școală obișnuită”.

În Chișinău activează 15 școli private.

Both comments and pings are currently closed.

Comentarii interzise.

elitex.md: admin.
Top